Rădoi trasează granița! Pas în spate când vine vorba de „armata” lui Contra. „Are prioritate”. Suma adusă de naționala de tineret plus programul României la Euro

Rădoi trasează granița! Pas în spate când vine vorba de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Mirel Rădoi, a creionat, în mare, lotul de tricolori cu care vrea să atace EURO 2019.

Fostul stelist a mai precizat că urmează să analize și alți jucători pe care s-ar putea baza, însă în momentul în care a venit vorba de naționala lui Contra, discuțiile au luat o altă direcție. Rădoi a explicat de ce selecționata U21 nu va fi peste cea mare.

Pot spune că undeva la 60% știu jucătorii pe care mă voi baza pentru Euro! Ceilalți pe care-i avem în vizor trebuie să ne demonstreze că merită să facă pasul. Doar o dată la doi ani ai șansa de a participa la un astfel de turneu, noi venim după 21 de ani, așa că toți trebuie să dea totul.

Din punctul meu de vedere, și am susținut asta și când am fost jucător, naționala mare are prioritate. Pentru că trebuie să ne uităm și la performanțe, dar și din punct de vedere financiar. O calificare a naționalei de tineret aduce în vistieria FRF suma de 300.000 de euro, în timp ce echipa mare aduce undeva în jur de 9 milioane de euro. Așa ca naționala mare mereu va avea prioritate„, a spus Mirel Rădoi, care a mai continuat:

Va trebui să vedem evoluția jucătorilor după perioada de iarnă, cei care au avut cantonamente, plus că va trebui să ne facem o idee și asupra celor care au jucat mai puțin în ultima vreme la echipele lor de club„.

România U21 se va pregăti pentru EURO în Spania

Naționala de tineret, pregătită de Mirel Rădoi, va efectua un cantonament în Spania, acolo unde va disputa două amicale cu două dintre participantele Campionatului European.

Primul joc, contra reprezentativei similare a Spaniei, se va disputa joi, 21 martie, la Granada, pe arena „Nuevo Estadio de Los Carmenes”, începând cu ora locală 18:45 (19:45, în România). A doua partidă, contra Danemarcei, se va juca luni, 25 martie, la „Marbella Football Center”, de la ora 18:00 (19:00, în România).

Echipa U21 a României este calificată la Campionatul European din acest an. Tricolorii mici fac parte din grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația.

Programul grupei C:

18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Banii se plătesc pe card românilor într-o săptămână. Ordin la Guvern: Să nu se piardă niciun euro
Banii se plătesc pe card românilor într-o săptămână. Ordin la Guvern: Să nu se piardă niciun euro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase iubite şi soţii
Ele îi ţin în formă pe jucătorii de la Naţionala României. Clasamentul celor mai frumoase iubite şi soţii
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×